CAMPANIA 3: Înfințare centru media

Odată cu campania de achiziție de laptopuri pentru școală, am realizat că este nevoie de un centru media în sat, un loc unde câțiva elevi să aibă toate condițiile pentru a participa la cursurile online, iar pe viitor să ținem aici traininguri și sesiuni online de formare profesională la care să poată participa oricine.

Vezi mai jos istoricul campaniei.


Centrul media este deschis

05.12.2020

În acest colț al unei vechi cladiri din centrul istoric Roșia Montană (mai exact la parterul casei parohiale restaurat recent de Adoptă o Casă) am deschis un mic centru media. Este dotat cu mobilă nouă, internet, laptopuri, măști, dezinfectat și lemne de foc (toate din donațiile ce le-au făcut cei ce ne-au susținut până acum). Aici pot să vină maxim 3 copii din zonă ce nu au acces la internet pentru a participa la școala online, iar la vară, așa cum ne-au promis câțiva it-ști din Cluj să facem diverse trainguri pe it / prelucrare foto - video pentru tinerii din zonă. Localnicii din Roșia ce doresc să rezerve centrul media pot suna la 0743188186 (Adi Petri) sau pot să trimită o rezervare prin formularul de mai jos.

Centrul nu are încă baia dotată dar sperăm să reușim să facem asta cât mai curând. Pentru asta avem nevoie de ajutorul tău printr-o donație spre Asociația Roșia Montană în Patrimoniul Mondial, Roșia Montană 331A, jud. Alba, România, IBAN RO26RNCB0112168657980001, CIC 16865798, CUI 42625595, SWIFT RNCBROBU

Am primit mobila și am instalat internetul

15.11.2020

Lucrăm la viitorul centru media. Zilele trecute am bagat internet, am primit mobila pe care o asamblăm acum, urmează să montăm laptopurile și să dăm centrul în folosire cât mai curând. Tot acest progres se datoreaza volunatrilor RosiaMontana.Community și a donațiilor primite în urma turului ebike Backcountry Romania și a concertului live susținut recent în Biserica Unitariană.

După cum vedeți în imagine, a 2a ușă este acoperita cu o prelata albă, acolo este un spațiu pe care speram să îl transformăm în baie, însă pentru asta nu avem deocamdată fondurile necesare. Puteți sprijini și voi acest demers printr-o donație spre Asociația Roșia Montană în Patrimoniul Mondial, cont RO26RNCB0112168657980001, CIC 16865798, CUI 42625595, SWIFT RNCBROBU.


Am lansat campania 'Centru media pentru școala online și traininguri'

08.11.2020

În urma campaniei 2 (achiziția de laptopuri pentru școala din sat) am identificat elevi ce nu au acces la internet și mulți din cei ce ne-au trimis laptopuri ne-au transmis ca ar putea ține și ei diverse traininguri online pentru formarea profesională. În acest scop ne-am gândit să facem un mic centru unde comunitatea să aibă toate condițiile necesare pentru a face asta.

Dorim să deschidem în centrul satului un spațiu pentru traininguri și școală online dotat cu laptopuri, internet și căldură, unde ar putea veni cel mult 3 elevi odată. Am identificat în acest sens un spațiu renovat de Adopta o Casa la parterul Casei Parohiale Unitariene ce ar putea fi folosit în acest scop. Ne propunem să îl amenajăm și să deschidem chiar de săptămâna viitoare acest spațiu, dar avem nevoie de ajutorul tău pentru a cumpăra mobilierul necesar (5 scaune, 2 mese, ruter wi-fi, monitor, lemne de foc), iar apoi să utilăm toaleta ce are momentan doar legăturile la rețea făcute.

Dacă dorești să contribui, o poți face în contul RO26RNCB0112168657980001 pentru Asociația Roșia Montană în Patrimoniul Mondial, CIC 16865798, CUI 42625595, SWIFT RNCBROBU.